Sarmizegetusa Regia a devenit cunoscutã în ultimele douã decenii nu datoritã vreunei descoperiri remarcabile a arheologilor, nu datoritã publicãrii vreunei monografii istorice sau arheologice despre capitala Daciei, ci din pricina cãutãtorilor de comori. Dintr-o Sarmizegetusã a uitãrii si a nepãsãrii, brusc, fosta capitalã a dacilor a cãpãtat contururi aurifere datoritã importantelor tezaure gãsite de cãutãtorii de comori înzestrati cu detectoare de metale. Ei au descoperit o cantitate impresionantã de monede din aur si argint precum si piese de o valoare inestimabilã din punct de vedere artistic si istoric, cum sunt acele brãtãri spiralice din aur.


Ce au fãcut în acest timp echipele de arheologi conduse de profesorul universitar doctor I.Glodariu, responsabilul santierului arheologic Grãdistea Muncelului ? Este o întrebare la care cu greu putem rãspunde. Desi a sãpat an de an, echipa numeroasã de arheologi a profesorului Glodariu nu a gãsit mai nimic, nu a conservat nimic si a publicat pe mãsurã. Imaginea deformatã a Sarmizegetusei sau mai degrabã lipsa ei de imagine se datoreazã în egalã mãsurã cãutãtorilor de comori, dar si echipelor de arheologi care s-au dovedit total neprofesioniste în tot ce au fãcut în legãturã cu acest sit istoric înscris în lista monumentelor UNESCO.
Iatã faptele:
1) Timp de 22 de ani, din 1983 pânã în anul 2005, rezultatele sãpãturilor arheologice au fost publicate în periodicul “Cronica Cercetãrilor Arheologice” (C.C.A.). Numãrul paginilor publicate în legãturã cu cercetãrile de la Sarmizegetusa Regia este de 26. Exprimat altfel: munca arheologilor condusi de profesorul I. Glodariu timp de 22 de ani a fost publicatã în 785 de rânduri. Aceasta ar însemna, fãcând media, cã în fiecare an arheologii au publicat 1,18 pagini sau 36,6 rânduri. Fiind totusi o muncã de echipã, la care au participat în total 17 arheologi, aceasta ar însemna cã, annual, fiecare cercetãtor, profesor universitar sau doctorand dintre cei care s-au “implicat” la Sarmizegetusa Regia a publicat 2,15 rânduri.
2) Nici profesorul Glodariu nu este mai prolific decât aceastã echipã al cãrei obiect al muncii este greu de identificat. Dupã 1990, domnia sa a publicat o serie de studii în legãturã cu Sarmizegetusa Regia în diverse publicatii din Cluj-Napoca, Deva, etc. În aceste articole s-a referit la cronologia cetãtilor, la blocurile cu inscriptii, la stantele monetare, etc. Desi este conducãtorul santierului arheologic, dânsul a publicat doar 58 de pagini în aceste studii, timp de 15 ani. Reiese o medie de 3,86 de pagini pe an. Poate cã, unora, aceste statistici li se par ciudate si bizare, ele referindu-se mai mult la aspectul cantitativ al problemei. Sã vedem totusi dacã “cercetãrile” arheologice de la Sarmizegetusa Regia întreprinse de echipa profesorului Glodariu denotã vreun aspect calitativ important. Dupã anul 1990, prin intermediul sãpãturilor întreprinse de arheologi, s-a identificat si “cercetat” doar cisterna cetãtii si câteva locuinte. În rest, majoritatea “eforturilor” s-au îndreptat spre a verifica ceea ce au sãpat, fãrã sã publice în mod corespunzãtor. Prin urmare, timp de aproape douã decenii, I. Glodariu si echipa sa nu au mai identificat la Sarmizegetusa decât o cisternã iar la Costesti un mormânt de incineratie. Sanctuarul de la Blidaru (Pietroasa lui Solomon) precum si turnul de “La Vãmi”, desi au fost sãpate în ultimii ani, erau totusi cunoscute cu mult înainte în literatura arheologicã de specialitate, astfel cã descoperirea lor nu se datoreazã în niciun fel echipei lui I. Glodariu sau dumnealui în mod particular.
3) În cei aproape 17 ani care s-au scurs de la cãderea regimului comunist, echipa de arheologi de la Sarmizegetusa Regia nu a reusit sã conserve nici aceste putine obiective descoperite. Cisterna cetãtii de la Sarmizegetusa este în prezent o groapã plinã de apã în care cântã broastele, locuintele gãsite nici mãcar nu sunt indicate pe vreo hartã; cât despre sanctuarele de la Blidaru, ele au fost îngropate la loc iar zidurile turnului de “La Vãmi” riscã sã se prãvãleascã în lipsa oricãrei mãsuri de conservare si protejare.
4) În mai multe rapoarte de sãpãturi întocmite de echipa profesorului Glodariu, întâlnim referiri la activitãti de “periere”. Initial, ne-am imaginat cã arheologii, neavând ce face pe santier, se ocupã si de cosmeticã. Totusi, citind mai atent, am constatat cã aceastã periere nu se referã la activitãti cosmetice, ci la colectarea obiectelor din fier aruncate de cãutãtorii de comori. Iatã o frazã dintre cele mai ilustrative: “s-a periat din nou Piciorul Muncelului, pentru a verifica dacã el a fost afectat din nou de cãutãtorii de comori si, eventual, pentru recuperarea materialelor arheologice aruncate de ei” (C.C.A., raportul pentru 2004). În raportul de sãpãturi din anul 2001 ni se spune cã la Sarmizegetusa si în asezãrile din apropiere “cantitatea si diversitatea pieselor recuperate este impresionantã”. Desi nu s-a publicat pânã acum vreo piesã abandonatã de cãutãtorii de comori, ne întrebãm dacã acesta este scopul unor oameni de stiintã, anume acela de a cãuta în urma vânãtorilor de comori ? La atât se rezumã “stiinta” arheologilor care irosesc banul public pe santierul de la Sarmizegetusa Regia ? Totusi I. Glodariu si echipa sa a avut ceva de învãtat de la acesti infractori. Luând modelul lor, arheologii au pornit prin zonã cu detectorul de metale însã nu au fost capabili sã gãsescã decât “douã loturi de turte de fier, unul de 40, celãlalt de 16 piese” (C.C.A., raportul pentru 2005).
5) Cu exceptia monografiei cetãtii de la Piatra Rosie, publicatã de C. Daicoviciu, nici una dintre cetãtile din Muntii Orãstiei: Bãnita, Costesti, Cugir, Blidaru ori Sarmizegetusa Regia, nici una dintre asezãrile civile: Fetele Albe, Meleia, Pustiosu, etc. sau nici unul din elementele importante de fortificare cum este zidul de la Ponorici-Cioclovina nu are vreo monografie istoricã. Nu ne putem decât întreba retoric: cu ce s-au ocupat echipele de arheologi conduse de C. Daicoviciu, H. Daicoviciu si I. Glodariu în Muntii Orãstiei timp de peste 50 de ani ? În 1994 la Costesti, în cadrul simpozionului cu titlul “Fortificatii în lumea dacicã”, profesorul Glodariu anunta cu surle si fanfare, cã o monografie a cetãtii dacice Costesti este realizatã si ar urma sã aparã în urmãtoarea perioadã. Multã apã a trecut pe apa Sargetiei de atunci si monografia nu a apãrut. Mai mult, prin anul 2000 profesorul Glodariu a primit o sponsorizare consistentã din partea mai multor investitori, reprezentati de domnul Olivian Gotiu, hunedorean de bastinã si mare iubitor al istoriei dacilor. Sponsorizarea era, bineînteles pentru acelasi lucru, aparitia monografiei Costesti, care monografie stã tot într-un sertar sau poate cã nici nu existã. Iar banii probabil s-au dus. Tot pe apa Sargetiei.
6) Pentru a nu fi acuzat cã nu a publicat nicio carte dupã anul 1990, profesorul I. Glodariu a apelat chiar si la trucuri editoriale. Astfel, domnia sa a publicat în calitate de cooautor, în anul 1996, o “carte” intitulatã “Sarmizegetusa Regia. Capitala Daciei preromane”. Respectiva publicatie, desi este citatã ca o carte de alti autori, în realitate ea nu existã, nebeneficiind de ISBN. Este cel mult o brosurã. Aceastã lucrare nu este altceva decât mai vechea publicatie apãrutã în 1988, Cetãti si asezãri dacice din Muntii Orãstiei, cãreia i s-a schimbat titlul, dar i s-a pãstrat continutul. În mod normal, respectându-se uzantele editoriale, publicatia din 1996 trebuia sã poarte acelasi titlu. Doar în subtitlu putea fi introdusã sintagma: “editia a 2-a” sau “revizuitã”. Singura schimbare notabilã în brosura din 1996 este rescrierea câtorva pagini despre astronomia dacicã, datoritã lui F. Stãnescu.
Numai cã, acest autor face erori stiintifice majore în noile pagini atunci
când împarte dimensiuni exprimate în metri la numãrul stâlpilor de la
sanctuare pentru a identifica o posibilã unitate de mãsurã dacicã (Sarmi.,
1996, p. 26). Domnul Stãnescu, probabil nu stia cã dacii nu cunosteau
metrul.

Desi numãrul indiciilor care reflectã neprofesionalismul arheologilor care “sapã” la Sarmizegetusa Regia ar putea continua, în final - ca membrii ai societãtii civile - nu putem decât sã ne întrebãm: cine îi verificã pe respectivii arheologi? În fata cãror instante stiintifice, morale sau fiscale dau socotealã acesti “sãpãtori“ pentru banii cheltuiti an de an pentru niste “cercetãri” care nu dovedesc nimic si care nu pot fi publicate?
Dacã fenomenul masiv al cãutãrii de comori în Muntii Orãstiei a fost stopat în ultima perioadã, cine si când îi va opri pe acesti arheologi care, de mai multe decenii la Sarmizegetusa Regia, doar se fac cã muncesc?

de Dan Oltean si Vladimir Brilinsky
Sursa: Dacia Magazin "