Influenta mamei isi punea pecetea asupra intregii vieti viitoare a copilului . Intra-adevar sec II si I i.e.n au dat exemple stralucite de mame care au jucat un rol hotarator in viata fiilor lor , devenind mai tarziu straluciti oameni de stat : Cornelia mama Gracchilor , Aurelia mama lui Caesar , Attia mama lui Augustus

Cand mama (din diferite cauze ) nu-si putea indeplini acest rol de educatoare a propiilor fii , se cauta in cadrul familiei vre-o ruda mai in varsta si care iradia respect in jurul ei , pentru care I se incredinta misiunea de a-I creste intr-o atmosfera de inalta tinuta morala si severitate cum spunea Tacit .La inceput nu se recurgea la o doica platita .
La varta de sapte ani baietii ieseau de sub influenta directa a mamei si in general , a femeii intrand sub aceea a tatalui ; pana la aparitia scolilor cand ea va fi inlocuita in parte cu aceea a perceptorului , dar si dupa aceea tatal era considerat adevaratul educator , care supraveghea si indruma pasii copilului fie ca era vorba de un copil de la tara fie ca era unul de la oras .
O trasatura originala a educatiei romane din cele mai vechi timpuri il constituia caracterul ei taranesc , atat in randurile celor de jos , cat si in randul patricienilor .
Sub supravegherea tatalui , copii se initiau treptat in cunoasterea si practicarea unui fel de viata traditional ; ei se desprindeau sa imite gesturile , vorbele si chiar munca celor mai in varsta . Astfel copii isi castigau o anumita experienta in viata .
Intr-o etapa urmatoare ei asistau la muncile campului , insoteau pe pastorii de turme sau plugari si incercau sa indeplineasca ei insisi anumite lucrari pentru care inainte de a le fi indeplinit se simteau mandrii ca le-au fost incredintate .
Lamurire pentru educatia unui copil gasim intr-un capitol din biografia lui Cato cel Batran scrisa de Plutarh din care se vede grija acestuia pentru educatia fiului sau : el supraveghea de aproape intreaga lui dezvoltare fizica si intelectuala , subliniindu-se in acelasi timp si gravitatea , seriozitatea si respectful pentru copil care insoteau aceasta educatie .
Aceeasi preocupare se intalneste si la contemporanul sau Paulus Aemilius , care , in ceea ce priveste orientarea ideological , era tocmai opusul lui Cato , data fiind tendintele lui filoelenice .
In educatia de acest fel a copiilor din familiile din Roma surveneau anumite deosebiri , impuse de insusi felul deosebit de viata . Aici copii ajunsi la varsta respective asistau pe tatal lor cand acesta , cu ocazia unei aniversari , deschidea nisele din atriu lasand sa se vada imaginile stramosilor de care era legata amintirea glorioasa din trecutul familiei , mergeau cu el la mese unde auzeau cantece de glorificare a unor figuri din trecutul istorici romane sau asistau la ceremonii funebre unde auzeau enumerandu-se meritele unor vistiti oameni de stat ; toate acestea constituiau pentru ei tot atatea lectii pline de invataminte pentru intreaga lor viata .
Spre deosebire de baieti , fetele continuau sa ramana in casa in jurul mamei lor , care le deprindea cu lucrarile din interiorul gospodariei , ca gatitul mancarilor si torsul lanii .
Dovada ceea mai elocventa ne-o da insasi familia lui Augustus , in care dupa marturia lui Suetoniu , imparateasa Livia deprindea pe nepoatele imparatului cu aceste indeletniciri , in timp ce el era insotit de baieti chiar si in curie , unde asistau la sedintele secrete ale senatului .
Educatia in familie lua sfarsit pe la 16 17 ani , cand tanarul imbraca toga virilis . Dupa indeplinirea sacrificiilor in cinstea divinitatilor protectoare ale caminului , tanarul era insotit de catre tatal sau , in lipsa acestuia de catre tutore si urmat de celelalte rude in Forul roman .
Acolo in cladirea tabulariului de pe panta Capitolului , era inscris in listele cetatenesti devenind cetatean cu drepturi depline .
Tinerii de la tara nu cunosteau aceste ceremonii , trecerea lor de la varsta copilariei la aceea a tineretei , care avea loc in jurul varstei de 16-17 ani era marcata prin intrarea in serviciul militar.
Acesta era un obicei stravechi caruia I se conformau in primele secole ale republici si fii patricienilor ; mai tarziu insa situatia s-a schimbat , in sensul ca cei mai multi reprezentanti ai clasei dominante isi incepeau la imbracarea togii de cetatean ucenicia in vederea carierei politice , alaturandu-se pe langa un personaj influent si cu experienta oratoriala , pe care-l insoteau la adunarile politice sau la dezbaterile la tribunale .

Dupa traditia istorica transmisa de Titus Livius , cea mai veche institutie de invatamant la romani ar data de pe la mijlocul sec al V-lea i.e.n .
El spune ca in Forul Roman , printer pravaliile vanzatorilor de tot felul se aflau si unele scoli .
Aceste informatie poate avea o oarecare valoare numai daca aparitia scolii o punem in legatura cu aparitia si folosirea pe scara mai larga a scrisului . Plutarh confirma de asemenea , vechimea scolii romane , de vreme ce amintea ca in a doua jumatate a sec al III-lea exista o scoala publica la Roma in fruntea careia se afla un anume Spurius Carvilius .
Cunostintele erau predate de un litterator adica “ cel care invata pe altii litere “ mai tarziu a aparut numirea de primus magister sau ludi magister .
Acest din urma termen dovedeste existenta unei scoli , deci a unei institutii collective de invatamant elementar .
Ea era frecventata aproape exclusive de copii oamenilor saraci , caci cei bogati preferau sad ea acasa fiilor lor instruirea elementara . Aceste scoli erau mixte .
La inceput invatamantul se facea sub cerul liber ; mai tarziu el avea loc intr-o incapere modesta ( pergola ,taberna ) din Forul Roman , dand portico , spre care era deschisa si numai despartita printr-o simpla perdea ( velum ) .
Ca mobilier scoala n-avea decat un scaun inalt cu speteaza ( cathedra ) , ridicat pe o Estrada pe care statea invatatorul ; in jurul lui sedeau scolarii pe niste scaune simple ; ei tineau pe genunchi tablitele cerate si celelate ustensile de scris cu ajutorul caruia isi insemnau cele invatate .
La scoala se invata inainte de toate cititul si scrisul . Scrisul se invata de abia dup ace scolarii puteau lectura un text continuu .
Dupa ce isi insuseau cititul si scrisul , scolarii erau initiati in primele elemente de calcul ; ei invatau mai intai terminologia sistemului de numarare , ajutandu-se uneori in acest scop de pietricele ( calculi ) .
In epoca imperiala sau realizat unele progrese prin introducerea treptata a operatilor care stau si astazi la baza aritmeticii ; aceste elemente erau invatate in colectiv si eau insotite de anumite intonatii melodice .
Sistemul acesta al intonatilor melodice s-a perpetuat de-a lungul veacurilor si s-a extins in toate scolile din Europa .
Calitatea de invatator si ocupatia nu puteau avea decat oameni liberi de rand sau chiar liberti , de vreme ce orice munca pentru care se primea un salariu sub o forma sau alta era considerate injositoare pentru mentalitatea membrilor nobilimii romane ; in ochii lor invatatorul era un biet muritor , care nu se bucura de nici o trecere in fata oamenilor de pe urma unei ocupatii atat de desconsiderate – res indignesima , cum o numeste un autor antic
Putina consideratie de care se bucura aceasta ocupatie reiese si din retributia mica pe care invatatorii o primeau de la parintii scolarilor .
Dar nici din punct de vedere moral situatia lor nu era mai buna . Provenienta invatatorilor din paturile de jos ale populatiei libere era o cauza pentru care acestia nu se bucurau de prestigiu si autoritate nu numai in fata oamenilor in general , dar nici in fata elevilor insisi .
Acest lucru era frecvent indeosebi intre raporturile dintre ei si fii celor bogati , cand erau pusi intr-o situatie de inferioritate .
Nici fata de elevii proveniti din paturile de jos invatatorul nu-si putea mentine autoritatea si prestigiul decat cu ajutorul biciului si al nuielei pentru care le aplica pentru ceea mai mica greseala .
Brutalitatea cu care era asigurata disciplina , precum si variatele ei forme de manifestare aveau de obicei urmari negative si daunatoare asupra formatiei elevilor , familiarizandu-I cu ipocrizia si lasitatea .
Scoala de primul grad a fost multa vreme singura institutie de invatamant la Roma ; deabia pe la mijlocul sec al III-lea i.e.n apare in invatamant de grad mediu , sub conducerea unui gramaticus ; la inceput el se facea in cadrul familiei , iar mai tarziu s-au deschis si scoli publice .
In scoala de grad mediu invatamantul era mai complex ; disciplinele de baza erau limba si literature , iar studiul lor se facea mai ales pe textile operelor poetice ; se mai predau si notiuni de istorie , geografie , fizica , astronomie , darn u ca un scop in sine ci pentru ca elevii sa inteleaga mai bine textile literare .
De prin a doua jumatate a sec al II-lea i.e.n au aparut profesori care predau numai literature Latina ; invatamantul acesta se desfasura in parallel cu cel in limba greaca .
In scoala condusa de gramaticus nu aveau acces decat copii celor bogati ; saracii nu-si puteau permite un astfel de lux , atat din cauza sumei ce trebuiau sa o plateasca profesorului cat si nevoia de brate de munca ale copiilor pentru a asigura existenta familiei
Daca in ceea ce priveste continutul invatamantului , aceasta scoala era mult superioara celei dintai , locul in care se tineu lectiile nu era cu mult deosebit , o mica incapere sub un portic din for , despartita de trecatori numai printr-o draperie .
Remuneratia unui grammaticus nu se deosebea prea mult de aceea a unui litterator sau ludi magister .
La inceputul sec I i.e.n a luat fiinta la Roma si un invatamant de grad superior condos de un rhetor sau orator ; de aici si numele de scoala de retorica sau elocventa ce I sa dat .
Aici invatau tineri de varsata de 16-17 ani , de regula generala dup ace imbracau toga virilis si pana la 20 de ani ; uneori depasea si aceasta varsta .
La rhetor elevii se initiau si se deprindeau in arta oratorical , ei parcurgeau mai intai o perioada de timp cu exercitii pregatitoare , scrise si orale .
Intr-o a doua etapa li se dadea sa scrie discursuri fictive , dezvoltand o tema stabilita de catre professor .
Aceste discursuri erau invatate apoi pe dinafara si expuse ca exercitii practice de elocventa , in fata unui auditoriu format de obicei din rhetor si ceilalti elevi ; uneori erau invitati si parintii , rudele si chiar prietenii celui ce le pregatea .
Exercitii de acest fel erau cuprinse sub denumirea generala de declamatii .
Ele constau fie din lungi monologuri in care personaje mitologice sau istorice erau prezentate in preajma unor hotarari importante , punand in cumpana argumentele in favoarea sau impotriva actiunii ce aveau sa intreprinda , numiti suasariac fie din dezbateri ale unor teze opuse luate din domeniul judiciar , in functie de un text de lege ; ele se numeau conhoversiae .
Prin ambele forme elevii aveau posibilitatea de a cauta argumentele cele mai de effect in sprijinul cauzei pe care o sustineau ; in acelasi timp insa ele erau artificiale , ceea ce a facut ca oratoria sa se transforme in retorica .
Retorismul acesta invatat in scoli a patruns in literature , contribuind la artificializarea ei , la pervertirea bunului gust si la falsificarea realitatii .
Profesorul de retorica avea o situatie materiala mult mai buna , insa aceasta nu a influntat provenienta profesorilor de retorica ; pe langa oamenii liberi de rand sau liberti , se indreptau uneori spre aceasta ocupatie si unii membrii ai clasei senatoriale cazuti in dizgratie .

Lectiile incepeau dis-de-dimineata , iar pe timpul iernii mai bine nu se lumina de ziua .
Programul incarcat din cursul unei zile era alternat si cu numeroase alte zile in care nu se muncea . Activitatea scolara inceta in anumite sarbatori ordinare din cursul anului ; Marcu Aureliu a stabilit numarul acestora la 135 .
Martial spunea ca in lunile calduroase de vara este mai important pentru scolari sa fie sanatosi decat sa invete , iar Seneca cerea san u fie siliti sa stea mereu aplecati asupra cartilor sau tablitelor cerate .
In epoca romana , scoala romana , indifferent de gradul pe care-l avea , era o institutie cu cadru particular , in sens ca autoritatea de stat nu contribuia cu nimic la intretinerea locurilor sau la plata profesorilor .
Incepand cu epoca imperiala , scolile de orice grad , indeosebi cele de grad superior , au fost transformate treptat in scoli de stat cu misiunea de a pregati functionari devotati puterii imperiale ; imparatii dadeau salarii si alte avantaje profesorilor , care devin factori de promovare a politicii lor .
Augustus , instaleaza o astfel de scoala in propia sa resdinta de pe Palatin ; Tiberiu se interesa de scoala , asistand chiar la anumite lectii ; dar mai important este sprijinul material si alte favoruri care le acorda conducatorilor scolii ;
O a doua etapa o constituie abordarea unei subventii regulate din partea statului sub forma de salariu annual ; politica inaugurate de imparatul Vespasian , care a fost “ cel dintai care a stabilit catedre speciale de retorica , greaca si Latina …” .
Un nou pas spre invatamantul official de stat l-a facut imparatul Traian . Din dobanzile stranse dupa sumele imprumutate micilor agricultori urmau sa fie educati circa 5.000 de copii saraci din Roma si Italia .
Ca urmare a dezvoltarii invatamantului official de stat , la Roma existau in a doua jumatate a sec al IV-lea numeroase scoli de grad superior , iar numarul studentilor veniti din alte regiuni era atat de mare , incat imparatul Valentin I a publicat un edict privitor la supravegherea si controlul acestora .
Fiecare “student” trebuia sa aiba o legitimatie din localitatea de origine , cu care era obligat sa se prezinte in fata unui magistrat special insarcinat cu controlul populatiei , caruia ii declara la ce institutie urmeaza si unde locuieste .
Diocletian a pus pe seama scolii de grad superior sarcina de a pregati pe viitorii functionari superiori din aparatul administrative .
Imparatul Valentian – cerea in fiecare an si o lista a studentilor care obtineau rezultate bune la invatatura pentru ca acestia sa fie repartizati , la terminarea perioadei de studii in posturile de care administratia avea nevoie .
Existenta scolilor municipale este o dovada elocventa a raspandirii pe care invatamantul a avut-o nu numai la Roma ci si in orasele din alte provincii .



Bibliografie : Nicolae Lascu – Cum traiau romanii
"